Validarea pozitiei copilului in familie prin lupta de putere.

Alin – 4 ani – In fiecare seara, mama intampina greutati in a-l trimite la culcare. In fiecarea seara, Alin vrea sa se joace cu masinutele, ori vrea sa coloreze, ori isi doreste sa urmareasca desene animate.

De fiecare data mama isi propune sa nu se mai lase antrenata in acest joc al puterii. Alin, in schimb, reuseste cu mare succes sa isi provoace mama prin diverse tertipuri: se roaga sa fie lasat sa-si continue activitatea, plange, bate din picior, fuge dintr-o camera in alta, se agata de mana sau piciorul mamei, pana reuseste sa o enerveze si sa cedeze nervos, tipand sau plesnind-o.

Casa se transforma intr-un adevarat camp de lupta si tatal intervine din cand in cand, punand lucrurile la punct, cu forta.

APARTENENTA -validarea pozitiei in familie – Psiholog Copii Brasov

Analizand cazul de mai sus, putem remarca rezistenta si creativitatea copilului, in atingerea scopului sau: PUTEREA. Validarea puterii echivaleaza cu sentimentul de apartenenta. Comportamentul sau, materializeaza gandurile acestuia: „Nu ma poti opri!” Sau „Nu ma poti obliga!”

In aceasta situatie Alin, inconstient, isi invita parintii sa participe la lupta de putere, ca ulterior, prin cedarea mamei sa-si atinga scopul: validarea puterii in lupta lui cu mama.

Chiar daca isi propune sa fie ferma, aceasta nu reuseste. Cum ? Prin faptul că, fara sa vrea, intră in jocul copilului. Alin isi manipuleaza mama prin perseverenta cu care ii rezista, prin ingeniozitatea cu care schimba registrul actiunilor si prin creativitate.

Nu de putine ori am auzit parinti care mi se plangeau de faptul ca, uneori sunt atat de obositi, incat recurg cu mare usurinta la a face uz de forta, in lupta cu copiii. De obicei tonul ridicat si sfanta palma la fundulet, potolesc pentru o scurta perioada, insistentele micutilor, dar nu rezolva problema de fond.

Ce se intampla de fapt? Copiii au o mare capacitate de a observa. Vad ca parintii se enerveaza si le testeaza limitele, experimentand. Sunt ca niste animalute simpatice care fac orice ca sa-si atinga scopul. Rezista si revin in aceeasi situatie, cu o consecventa demna de invidiat.

Consiliere Psihologica – Psihoterapeut Silvia Doriana Souca

Revenind la cazul prezentat, pentru a pune capat ostilitatilor, mama impreuna cu tatal, ar putea sa ignore micile tertipuri ale lui Alin, de a le capta atentia. Daca el se joaca sau coloreaza in camera lui, ii pot spune „noapte buna”, ca apoi sa inchida lumina in camera lui si sa se retraga in dormitorul lor. Daca el se afla in livig, procedeaza la fel. Pur si simplu se pot comporta ca si cum Alin nu ar mai fi de fata. Acest comportament schiteaza, de fapt, retragerea si ignorarea unui conflict.

Consecventa si fermitatea sunt elemente de baza in lucrul cu copilul. Este suficient ca numai o singura data sa ne amuze o replica, o privire strengareasca sau plansetul miorlait al copilului, ca toata buna intentie de a fi fermi, sa se duca pe apa sambetei… Copiii simt cand si cat sa ne provoace. Pana unde pot merge si cat pot intinde coarda, doar experimentand si exasperandu-si parintii.

Sa nu uitam ca intr-o relatie parentala raportul de forte, este inegal. Parintii detin cheia transformarii inegalitatii acestui raport, intr-unul mai usor de gestionat de catre toti membrii familiei.

Ei sunt cei care pot decide cand si cum pot actiona, astfel incat copiii sa aiba sentimente ca: SIGURANTA, COMPTETENTA, VALORIZARE si SPERANTA, necesare dezvoltarii emotionale, armonioase si complete, a copiilor.

In cazul in care nu identificam de la varste mici, comportamentul gresit al copilului, de a cere atentie nemeritata, la varste mai mari declansarea luptei de putere, este iminenta. De aici si pana la razbunare, nu este decat un pas… Si fara sa vrem ajungem, sa creem un sentiment de inferioritate, mascat de un complex de superioritate, la varsta adolescentei…

Articol povesti de viata-16.11.19