Convingeri ale stilului vietii. Exact cum am mentionat in articolul anterior referitor la stilul vietii, nu trebuie confundat acest concept adlerian cu un set de atitudini si comportamente adoptate superficial si temporar, intr-o anumita perioada a vietii, in functie de anumite circumstante si evenimente exterioare noua.

De exemplu in decursul vietii putem fi confruntati cu situatii ca: schimbarea conditiilor de viata (locuinta, loc de munca, scoala, etc.), traume (evenimente traumatizante: decese ale unor persoane apropiate sau doar cunoscute, schimbare status social, boala, etc) care ne solicita afectiv si organic si suntem obligati sa ne adaptam (capacitate de adaptare).

Astfel ne confruntam cu declansarea mecanismelor de aparare (psihologice, organice) si incercam sa gestionam situatia cat mai constructiv posibil pentru sine.

In ceea ce priveseste convingerile stilului vieţii, asa cum le-a definit Alfred Adler, ele sunt similare cu ceea ce Kelly (1955) numea constructele personalitatii si care s-ar putea detalia separandu-le in patru componente de bază:

1. Conceptul de sine (self concept)
2. Idealul de sine (self-ideal)
3. Weltbild (un termen german pentru “imagine a lumii”)
4. Convingeri etice

Adler le defineste separat, dar totusi ele sunt stras impletite, nu pot fi separate si segmentate asa cum incearca teoreticienii sa le prezinte.Cu alte cuvinte, stilul vietii este compus din patru grupari de credințe personale, denumite si „crez personal”. In cazul unor persoane unul dintre aceste credinte, poate fi evidentiat mai mult decat in cazul altora si atunci discutam despre incongruenta, la altii ele pot fi echilibate mai bine si atunci vorbim despre congruen-ta.

Din perspectiva subiectiva, copiii construiesc „precis” ceea ce cred ei ca le este necesar pentru a-si identifica locul pe care-l ocupa in familiile de baza. Vorbim despre un scop precis, o „sarcina” personala, aceea de a reusi sa se incadreze familial. Principiul aplicat inconstient la varsta copilariei mici si mijlocii, il testeaza la varsta adolescentei, ca apoi sa-l aplice si la varsta adulta.

Cand vorbesc despre „principiu” ma refer la setul de atitudini si comportamente adoptate si validate de catre parintii cu care interactioneaza. Este foarte important de specificat ca exista o multitudine de factori care contribuie la definirea acestei relatii: stilurile de viata si convingerile personale ale parintilor/apartinatorilor, temperamente, tipuri de personalitate, stiluri educationale adoptate, etc.

In concluzie, daca au convingerea formata ca ceea ce au aplicat atunci a functionat, vor avea tendinta de a folosi acelasi principiu si la varsta adulta.

1. Conceptul de sine: Conceptul de sine este ancora prin care facem comparaţiile, evaluările şi judecăţile (Rogers, 1951; Snygg & Combs, 1959). Cu alte cuvinte, pornind de la o baza se actioneaza folosind comparatia, evaluarea si propriile judecati, astfel incat se realizeaza „un puzzle” personal care determina „un ansamblu” cu privire la sine.
In acceptiunea adleriana acest concept cuprinde „un simt al corpului” (raportarea la corpul nostru din punct de vedere organic) + identitate (raspuns la intrebarea „cine sunt eu?”) + imagine de sine (raspuns la intrbarea „ce sunt eu?”) + parere despre sine = stima de sine (raspuns la intrebarea „ce caracteristici = calitati/defecte am eu?”) + notiune de sine ca obiect (raspuns la intrebarea „ce ma afecteaza?”).

2. Idealul de sine: S-ar putea traduce ca un „ideal de ego” (engl. ego-ideal) si „caracter”. Cu alte cuvinte, exact asa cum au explicat Adler si Rogers care au explorat ideea de sine/ideal in cercetarile lor, pe oameni ii intereseaza „cum se vad” si „cum se compara cu propriile standarde”. Acestea (propriile standarde) pot fi constiente si/sau inconstiente si reprezinta scopurile majore (engl.long-range) spre care se indreapta persoana, in viitor.
Spre deosebire de conceptul de sine, care este inradacinat numai in experienţa aici-si-acum, cu unele elemente cheie din trecut (trecutul amintit subiectiv), idealul de sine, arată spre viitor si ne “misca” spre ceea ce ar putea fi. Adesea consecintele sunt descurajatoare, cu privire la ceea ce ar trebui să fie (conform “tiraniei lui trebuie”, Horney, 1950).
Idealul de sine este un „ghid” catre scopul final la vietii persoanei, sau un „punct de orientare”pentru trasarea „liniei de miscare”a persoanei, in viata. Astfel se pot descoperi problemele centrale de adaptare. Abilitatea de a schimba ceea ce sunt, de a construi lumi mai bune si de a-si imagina posibilităţi mai grandioase, isi are sursa in idealul de sine; la fel, abilitatea de „a-si face vieţile un iad” stă tot aici, deoarece prin idealul de sine oamenii se pot descuraja fara milă si auto-pedepsi crud, pentru ca nu si-au atins visele. În timp ce conceptul de sine se formează prin empatie şi responsabilitate, idealul de sine se formează dintr-un sentiment de inferioritate. Deci pot deveni constienti de ceea ce NU sunt, iar obiectul acelui refuz (nu) devine ceea ce isi doresc in mod ideal.

3. Weltbild (un termen german pentru “imagine a lumii”): Acest concept conţine toate convingerile despre „non-sine” (engl. „not-self”). Ca număr, este probabil cel mai complex si detaliat grup de convingeri. Adler considera ca indivizii dezvolta si opinii despre lume, altii si viata. Acest concept a fost abordat si de catre teoreticienii relaţiilor obiectuale (ex. Kernberg, 1975), dar „obiectul” la care se refereau este omul.
Adler considera ca este foarte dificil, chiar imposibil, sa analizezi o persoana intr-o izolare totala, cum la fel de absurd poate fi sa va imaginati un „sine” fara „lume”.

4. Convingeri etice: Acest ultim set de convingeri sunt cele ce arata directia cu privire la ceea ce este perceput ca fiind drept, corect sau gresit. Ele arata care ar fi consecintele comportamentului adoptat. Aceste convingeri etice sunt invatate acasa prin interactiunea cu autoritatea parentala (parinti) si adultii din familia extinsa, in sistemul de invatamant prin interactiunea cu autoritatile scolare si cu cei din aceeasi generatie. Atitudinile etice de bază sunt considerate ca apartinand domeniului psihologiei individuale, decat ca un rezultat al propagandei de masă sau al sistemelor sociale. Cu alte cuvinte vorbim despre convingeri personale suprapuse peste parerile altor oameni pe care ii acceptam si care intra in domeniul „normalitatii”.

Silvia Souca – Psihoterapeut
23.03.2019