Experienta mea ca psihoterapeut, cu serviciul 112. Pe la inceputul anului am fost contactata de un tanar pentru a stabili o programare la cabinetul de psihologie. Parea destul de agitat atunci cand a sunat si mi s-a confirmat dispozitia anxioasa majora, atunci cand ne-am vazut. Faptul ca am raspuns favorabil atunci cand am auzit la telefon:”Ma simt pierdut!” si l-am programat pentru a doua zi, a ajutat mult relatia psihoterapeutica ulterioara, dar nu ne-a ajutat pe niciunul dintre noi in demersurile ulterioare.

De obicei, in momentul cand sunt sunata, cer mai multe detalii despre problema cu care se confrunta persoana si am fost receptiva (empatica) atunci cam l-am auzit afirmand ca nu se mai simte capabil sa gaseasca o solutie la multiplele probleme recunoscute, cu care se confrunta:

1. Este divortat de cateva luni si are dificultati in a-si vedea copilul, datorita faptului ca fosta sotie se simtea amenintata si a cerut ajutorul concubinului pentru a-l ameninta;
2. Este neangajat de aproape 4 luni, fiind obligat sa locuiasca cu parintii;
3. Are o relatie extrem de tensionanta cu tatal si mama vitrega; isi pierde mama cand era bebelus, tatal se recasatoreste si are un al doilea copil cand el avea 11 ani;
4. Are dificultati mare in socializare si nu are prieteni.

Experienta mea ca psihoterapeut, cu serviciul 112 – Silvia Doriana Souca

Ceea ce nu recunoaste, deci nu accepta este dependenta de jocuri si consumul de alcool. Am reusit sa aflu informatii despre aceste probleme, doar in timpul discutiilor telefonice pe care le-am avut cu el si care au precedat apelul facut la serviciul 112. In acele multe minute de manifestare a disperarii personale, dublata si de o potentare a furiei personale, determinata fiind de sentimente puternice de respingere si abandonare, am reusit sa il fac sa vorbeasca si despre problemele pe care nu le recunoscuse in cadrul sedintelor de psihoterapie, fiind focusat doar pe esecurile din viata lui. Ce s-a intamplat in cele aproximativ 35 de minute de discutii telefonice cu persoana, va prezint mai jos:

1. M-am asigurat ca exista un pericol real de „a-si face rau”, dar am si verificat starea in care se afla (cat alcool a consumat) si i-am deviat fluxul mental spre persoane pe care le considera importante si care ar reprezenta ancore constructive;

2. M-am asigurat ca exista persoane care pot actiona, nu reactiona, in cazul in care s-ar produce un eveniment traumatizant; m-am asigurat ca aud si pot pune in practica niste pasi simpli si concreti;

3. Am sunat la serviciul 112, prezentand pe scurt situatia; intrebarile operatoarei au fost scurte, concise si mi-a facut imediat legatura cu serviciul de ambluanta; din discutiile cu persoana care a raspuns am aflat ca ei nu pot interveni si trata persoana respectiva, daca nu exista o sesizare la politie; m-au rugat sa pastrez legatura cu familia persoanei si sa incerc eu sau ei sa-l pregateasca psihologic pentru a-si da acordul la internare; m-au asigurat ca vor trimite o ambulanta in cel mai scurt timp posibil, dar nu au avut cum sa-mi de indicatii legate de timpul in care vor actiona; la scurt timp (cam 5 min.) m-au sunat de la politie si mi-au cerut din nou toate datele.

Cabinet Psihologie – Povesti de viata

Va pot asigura ca in cele 40 de minute petrecute pentru a rezolva acest eveniment neprevazut, nivelul de stres personal a crescut exponential si l-am resimtit chiar si a doua zi, dar cu intensitate mult scazuta stiind ca situatia a fost rezolvata, totusi. As dori sa-mi raspundeti la urmatoarele intrebari:

1. Pe o scala de la 1 la 10, cum ati evalua interventia mea,ca psihoterapeut, in rezolvarea acestui caz?
2. Cum ati evalua, folosind aceeasi scala, interventia institutiilor statului?
3. Cum ati fi actionat dumeavoastra, fiind martorul unei situatii similare sau asemanatoare?

Silvia Souca – 5.08.2019