Incapatanare si rezistenta – POVESTEA

Incapatanare si rezistenta. Acum ceva timp primesc la cabinetul de psihologie, vizita unei mamici tinere insotita de baiatul ei de 5 ani. La telefon mamica parea relaxata si destul de increzatoare in mine cand mi-a povestit despre copil si schimbarea observata de ea in comportamentul lui. 

Dar cand ne-am vazut, relaxarea ei a fost pusa la grea incercare. In momentul in care i-a explicat clar cu ton scazut si pe intelesul lui ca este nevoie sa isi puna papucei de unica folosinta sau sa se descalte ca sa intre in cabinet, raspunsul lui a fost categoric si ferm: NU! La orice modalitate aleasa de mama de a-i explica ca are de ales intre cele doua variante, raspunsul copilului a fost invariabil NU. Pe parcursul celor aproximativ 15 minute, relaxarea mamei s-a transformat trecand prin nemultumire, iritare, ca sa ajunga la exasperare si frustrare. Desi nu-si arata emotiile si incerca sa impuna limite, copilul devenea din ce in ce mai incapatanat incercand sa o manipuleze emotional.

Desi am intervenit si i-am aratat ca si eu folosesc papuceii, micutul nu m-a bagat in seama si s-a concentrat doar pe mama lui. Refuzul lui, la inceput ferm s-a transformat in tipat si apoi in plans isteric. I-am explicat mamei ca o voi lasa 3-4 minute singura cu copilul. Cand am revenit, mama incerca sa-l ia in brate si sa intervina mai ferm ca sa-i scoata ghetutele, dar el s-a smuls din bratele ei tipand si lovind-o cum putea cu manutele si piciorusele.

Atunci i-am propus sa nu-i mai dea atentie si sa intre in cabinet, lasandu-l pe hol. Si-a lasat ghetele langa copil, desi avea papuceii pusi si a intrat. Am incercat sa vorbim cam 15 minute, dar copilul tipa constant incercand sa isi impuna punctul de vedere cu o energie si o incapatanare incredibile. Desi am rugat-o sa il ignore, n-a putut si astfel i-a validat comportamentul si i-a alimentat incapatanarea.

Incapatanare si rezistenta. Psiholog Brasov Silvia Doriana Souca

Dupa 30 minute timp in care nu am putut comunica clar, i-am propus sa intervin cerandu-i acordul de a folosi un ton ridicat in relatia cu micul incapatanat. In acest mod am incercat sa vad daca metoda „provocarii” folosind acelasi comportament cu al copilului, ii poate diminua rezistenta. N-am avut prea mare succes cu el, pentru ca a continuat sa tipe si sa isi manipuleze emotional mama pentru inca 10 minute. A renuntat doar cand mama a reusit sa nu ii mai raspunda la tipete si sa-l ignore. Asa am reusit sa stam de vorba cam 15 minute, cu usa intredeschisa ca el sa o poata vedea.

Astfel a reusit sa-mi povesteasca ca micutul si-a schimbat comportamentul cand l-a nascut pe cel de-al doilea baiat. I-a povestit ca va avea un fratior cu multe luni inainte de a aduce bebelusul de la spital incercand sa evite pe cat posibil o reactie de respingere. Totusi nu a reusit sa-l faca sa inteleaga datorita faptului ca a fost nevoita sa intrerupa alaptarea lui cu doua luni inainte de a-l naste pe cel de-al doilea copil. I-am explicat ca micutul a suferit doua traume: Intreruperea alaptarii si aparitia fratelui intr-un timp relativ scurt de doar doua luni. In cazul copiilor cu varsta asa de mica este extrem de important sa le creezi din timp un spatiu securizat in care sa reusesti sa stabilesti anumite limite comportamentale. Dar cel mai important aspect este legat de internalizarea acestor limite.

Va adresez o singura intrebare: Ce ati fi facut diferit de modul in care s-a comportat mama cand s-a confruntat cu refuzul si rezistenta copilului?

Cititi mai multe articole despre PARENTING

Programeaza Intalnire

“Cea mai mare glorie nu o dobandesti atunci cand nu esti doborat, ci atunci cand te ridici dupa ce ai cazut”- Confucius.