Motto : “Copiii mici nu te lasă să dormi, cei mari nu te lasa să respiri.” – proverb rusesc…

Săptămâna trecută primesc la cabinet, vizita unei mămici împreună cu fetița ei de 6 ani. Femeia, vizibil jenată, încerca să dezbrace copilul curios, ușor agitat și să se așeze pe canapea.

– De ce nu poți să stai un pic, atunci când îți deschei paltonul? Știi că mă enervează când te agiți așa, nu ?!

Le urmăream cu mare interes, așteptând deznodământul dialogului. Domnișoara se uita cu mare curiozitate la jucăriile etalate, neacordând nici un fel de importanță cuvintelor mamei, ca și cum ar fi fost singură în cameră. Mama era din ce în ce mai nervoasă și neputincioasă, explodând în momentul în care fetița, după ce și-a fixat privira asupra unei jucării, a zbughit-o, înhățând motanul pufos.

– Îți plac pisicile ? am întrebat-o pe un ton liniștit, zâmbind. Pe mine mă cheamă Silvia ! Pe tine cum te cheamă?

Și-a întors ochii mari și mi-a răspuns atentă, gata să înceapă un dialog despre animalele ei preferate. Astfel am început să discutăm și timp de câteva minute a vorbit într-una despre ce-i place sau nu-i place.Mama era, vizibil, impresionată de turuiala copilului și după ce s-a mai liniștit un pic, mi-a spus câtea vorbe legate de motivul vizitei la cabinet.

De cele mai multe ori, presați fiind de problemele cotidiene, nu avem timp și nici interes, pentru a ne pune întrebarea: CUM MĂ SIMT, EU ca părinte, atunci când copilul ne pune într-o SITUAȚIE PROVOCATOARE ? …

În exemplul de mai sus, evident, mama era iritată că fetița nu o asculta, fiind interesată de altceva. În astfel de situații, ar fi indicat, ca părintele să înțeleagă că enervându-se nu face altceva dacât să întărească un comportament inconștient al copilului, de a cere ATENȚIE. Dacă ridicăm tonul, lăsându-ne cuprinși de nervozitate, nu facem altceva decât îi transmitem copilului, că atenția noastră a fost captată și motivul inconștient al copilului, a fost validat.

Să analizăm împreună dinamica relațională dintre mamă și fetiță: Am menționat deja că este evidentă IRITAREA adultului care acționează în locul copilului. În loc să îi spună fetiței să-și descheie paltonul, lucru pe care ea poate să îl facă, mama își asumă ea această responsabi-litate.

Este evident că domnișoara neavând ocupație, se plictisește și nu răspunde cerinței mamei de a sta locului. Atenția îi este captată de jucăriile din cabinet și explorând noul teritoriu, caută lucruri care pot să-i suscite interesul. Acțiunea evidentă a fetiței este cea de a explora. Nici măcar nu se gândește că, inconștient își provoacă mama.

Prima reacție a ei este cea de a se simți iritată, ca apoi să alunece non-conștient către enervare. Cauza intrinsecă (anexă – explicatii – definiții) a „alunecării” pe panta enervării este determinată de neputiința ei de a o determina să fie atentă.

Remarcați cele două acțiuni de tip non-conștient ale copilului și mamei. Prin neatenția ei, fetița își provoacă mama care reacționează, enervându-se. Chiar dacă nu sunt capabili să facă această analiză, să nu vă închipuiți că ei nu simt variațiile dispoziționale ale părinților!

Le simt, dar nu sunt capabili să le interpreteze ca un adult. Acesta este motivul pentru care am afirmat la sfârșitul capitolului întâi că este de datoria noastră să fim atenți la schimbările comporta-mentale ale copiilor noștri.

Dar mai ales să avem în vedere modul creativ, total diferit de cele mai multe ori, în care ei ne atrag atenția asupra senzațiilor pe care le au. Aceste senzații, pe care ei nu și le pot explica, stau la baza motivației intrinsece care le determină acțiunile și scopul ascuns pe care îl au.

Rețineți: Copiii se plictisesc dacă nu îi obișnuim de mici, să facă anumite lucruri pe care ei le pot face; ei NU au posibilitatea să își pună întrebări cu privire la motivul pentru care sunt plictisiți, aceasta fiind datoria noastră…