Psihoterapie copii. Accentuarea conflictului – lupta de putere. Motto: „Petrecem primele 12 luni cu copiii noștri pentru a-i învăța să mergă și să vorbească , iar urmatoarele 12 luni spunându-le să stea jos și să tacă.” – Phyllis Diller

„- Ți-am spus, de atâtea ori, să îți scoți cărțile din ghiozdan și resturile sandwich-ului! … De ce nu faci acest lucru?” … întreabă mama supărată…
– Bine… Bine. Am uitat s-o fac! CE te enervezi așa!?…

Ar fi un dialog posibil și destul de des întâlnit în familiile noastre… Este destul de trist atunci când te confrunti cu astfel de situații în propriul cabinet, dar când ți se întâmplă acasă, este cu totul altceva… Sau cu alte cuvinte: „una este să vezi paiul din ochiul altuia, și alta să vezi parul din propriul ochi!”. Te ia prin surprindere și te întrebi unde greșești…

Primul lucru pe care l-am făcut, a fost să identific CUM m-am SIMȚIT, atunci când am primit replica baiatului meu. Ei bine, am fost surprinsă să văd că, într-adevar eram enervată. Derulând filmul conflictului, care era pe cale să se desfășoare, mi-am adus aminte că :

1. Acum câteva săptămâni am avut o discuție în care îi oferisem posibilitatea să aleagă între a-și desface singur ghiozdanul și refuzul de a o face, prezentându-i și explicându-i consecin-țele celor două acțiuni;

2. A ales prima variantă și o perioadă nu au fost probleme, până când într-o zi, grăbindu-se să plece, a uitat, iar reacția mea s-a rezumat la a-i atrage atenția, dar la un mod imperativ: „Vezi că ai uitat să-ți desfaci ghiozdanul ! Știi ce urmează, nu?”

Am analizat situația și concluzia a fost una care nu mi-a plăcut: CRITICĂ și AMENINȚARE din partea mea. Cum a reacționat el? … În primul rând mi-a răspuns mult mai greu la întrebările pe care i le puneam, apoi nu a mai răspuns deloc.

Trebuia să insist ca să avem, din când în când, cateva minute de dialog. Era tăcut și conversația noastră se desfașura monosilabic, sau strict la obiect, când avea nevoie de ceva. Am realizat că nu îi convine ceva abia atunci cand mi-a dat replica: „Ce te enervezi așa!?”

Deși am fost tentată să-i răspund, m-am abținut, totuși, și l-am rugat să îmi explice ce îl deranjează… Dupa o pauză, în care am avut răbdare să îl privesc, dar să nu rostesc nici un cuvânt, mi-a spus că nu poate acum, dar când va fi pregătit îmi va comunica.

Psihoterapie Copii – Accentuarea conflictului

Rețineți: Este greu să accepți, ca părinte, că poți greși uneori, cu copilul tău. Dar și mai greu este să accepți, că vina îți aparține, în totalitate.

Să ne limităm la exemplul prezentat și să-l analizăm:

1. Deși limitele au fost stabilite prin prezentarea situației și alegerea făcută de copil/adolescent, adultul  a reușit să strice întelegerea prin critică și amenințare;

2. Copilul a înțeles că adultul face uz de forță, lucru care nu îi convine ; nu are informațiile necesare și nici capacitatea de a-și întelege și manifesta emoțiile, deci se apară prin replica: „Ce te enervezi asa?”

3. În acest moment avem două soluții:
– putem să continuăm dialogul și să ne enervăm, inițiind conflictul;
– am putea să ne retragem, să analizăm situația ( ca adulți) și să îi oferim posibilitatea de a  alege când poate să ne comunice ce îl deranjează.

În prima situație nu facem altceva decât „punem paie pe foc„, inițiind un conflict prin demonstrarea cu forța a autorității parentale. Astfel se creează un raport de neîncredere între noi ca adulți și copil. Raport, care ulterior se anulează foarte greu, datorită inegalitații de forțe.  De obicei lasă urme asupra sănătății emoționale a copilului: AFECTEAZĂ IMAGINEA DE SINE.

În a doua situație, prin retragerea noastră, lăsăm deschisă poarta unei comunicări ulterioare. Copilul/adolescentul simte că nu dorim să facem uz de forță și îi lăsăm posibilitatea de a alege cand poate comunica.

Psihoterapie Copii – Lupta de putere

Atenție: Este important să creeați o limită de timp preferată de voi, ca părinți, în care reveniți cu rugămintea de a relua discuția. Prin acest lucru îi arătați că sunteți interesat să continați discuția, dar mai ales, sunteți interesat de ceea ce simte el. Se creeaza, astfel un RAPORT de ÎNCREDERE care are impact benefic asupra imaginii de sine a lui.

Rețineți: Este important să aveți în vedere care sunt cerințele situației, să le identificați și să lucrați pentru rezolvarea lor, detașându-vă de dorințele voastre. Cel mai greu este să-l faci pe părinte să recunoască implicarea lui în lupta de putere cu copilul. După cum ați văzut în situația mea: inițial m-am enervat, abia apoi realizându-mi starea, am făcut un pas înapoi.

Nu există situație conflictuală în care să nu apară senzația de iritare, cel puțin. De cele mai multe ori, starea de enervare care urmează senzației de iritare, este inevitabilă, oricât de mult și bine ne-am controla… Cauzele care generează și susțin un conflict se află în fiecare dintre noi (conflict interior alimentat de stress-ul cotidian).

Revenind la exemplul anterior vă readuc aminte că aș fi putut să-i ripostez băiatului meu, abordând un aer de superioritate în calitate de părinte. Am ales să nu apelez la autoritate, să nu folosesc imperativul ca mod de adresare, ca să nu-i creez senzația că-i ORDON ce să facă.