Razbunarea. Psiholog Brasov. M-au invitat acasa la ei intr-o vineri. Desi fusese o zi aglomerata si obositoare, m-am mobilizat avand convingerea ca ma voi bucura de o companie placuta. As fi vrut sa pot povesti unor prieteni evenimentele care mi-au „colorat” neplacut viata. As fi vrut sa ma simt bine avand senzatia ca pot socializa si ma pot simti bine, fara sa-mi fie teama ca nu port „masca noastra cea de toate zilele”…

-Am nevoie de un prieten! I-am spus ei la telefon cu cateva saptamani inainte…

Credeam cu multa naivitate, ca ii pot considera „prieteni”. In trecut petrecusem multe clipe minunate impreuna, ne-am distrat, am ras si in nici un caz nu mi-a trecut prin minte ca voi fi „acuzata” pentru o decizie personala luata acum 8 ani! O decizie care i-a afectat transformandu-se intr-o mare nemultumire purtata in suflet si amplificata de multe evenimente stresante care le-au afectat vietile.

Povestea pe care doresc sa v-o relatez este scurta si nu s-a petrecut in cabinetul de psihologie, ci in viata privata personala. Fiecare dintre noi s-a confruntat cu cel putin o persoana care la un moment dat a avut un comportament razbunator si nejustificat de atitudinea afisata social. Ca psihoterapeut m-am confruntat de mai multe ori cu astfel de situatii, dar am reusit sa nu ma implic emotional. De data acesta pot spune ca m-am simtit  nedreptatita si „umilita”!

Pe scurt cei doi s-au folosit de ocazia creata pentru a ma „certa” ca nu am participat la nunta lor de acum opt ani. Am stat la masa, am povestit diverse, ca apoi el sa-mi reproseze ca nu am fost alaturi de ei ca prieten, intr-un moment important al vietii lor.

Pare un fapt banal si neimportant si as dori sa va intreb:

1. Credeti ca RAZBUNAREA poate fi considerat un comportament acceptabil pentru descarcarea FURIEI?
2. Ce ar fi putut face in acesti 8 ani cei doi, pentru a-si identifica emotiile?