Concept in teoria adleriana

Stil de viata – cum se formeaza? M-am hotarat sa scriu acest prim articol pentru a oferii cat mai multe detalii despre instrumentele de lucru utilizate la cabinetul de psihologie, celor care doresc informatii suplimentare cu privire la unul dintre scopurile sedintelor de psihoterapie. Probabil multi dintre voi aveti destule informatii referitoare la aceasta activitate. Scopul urmarit este cel de a transmite informatii generale cu privire la ceea ce urmareste specialistul in demersul psihoterapeutic.

In psihologia adleriana cel mai des intalnit concept este cel al „stilului de viata”. Este un termen tehnic care descrie „directia de baza, unitara si unica, pe care o cauta individul in viata. Astfel Stilul de viata, in sensul lui Alfred Adler nu trebuie confundat cu folosirea contemporana a termenului. Cel din urma sugereaza un mod de a trai ce se poate schimba in timp si in functie de circumstante. Termenul contemporan reprezinta o suma de comportamente superficiale de relationare cu mediul. El este opus sensului dat de Adler, care nu se refera la „un mod de a trai temporar si superficial, ci la orientarea de lunga durata a persoanei, pe parcursul intregii vieti. In plus el se refera la conceptele de baza ale persoanei despre sine si ceilalti si la scopul fundamental al vietii acelei persoane.” (Eva Dreikurs Ferguson,Phd,Teorie Adleriana,1984,pag.6)

„Stilul vietii poate fi conceput ca regula a regulilor (Shulman, 1973a, b). Este setul de criterii subiectiv, nearticulat, dezvoltat şi folosit de indivizi in a-i mişca prin viata si spre ţelurile lor.” Are natura constienta si non-constienta. Asa cum afirma Alfer Adler (1933/1964f), “Omul stie mult mai mult decat intelege”; prin aceasta el vroia să spuna ca oamenii sunt adesea in contact cu procese si probleme de baza, nu imediat accesibile gandirii constiente, consensuale (Sullivan, 1953). Cu alte cuvinte, vorbim despre un set de convingeri (set atitudinal) pe care fiecare persoana il creeaza pentru a se ajuta sa-si gaseasca locul in viata. Debuteaza prin interactiunile copiilor cu cei apropiati (familie de baza si extinsa; varste similare din punct de vedere generational) si cu alti semeni prin relationare sociala, care poarta denumirea de relatie sociala timpurie. In special familia, ne ajuta sa invatam ce este viata si cum ar trebui sa ne adaptam. Cum suntem noi in relatia noastra cu sinele (cu noi insine), cum ne raportam la caracteristicile (principii) masculine şi feminine, criteriile etice si valorile comunitatii ca si a culturii din care facem parte. Aceste concepte ne sunt transmise noua, iar noi le percepem cu propriile tendinte (aperceptile, subiectivismul nostru) si din perspectiva personala. Aceasta adoptare si/sau respingere ne da un sentiment al locului, al apartenentei la locul in care ne-am nascut. Pe masura ce crestem si ne maturizam biologic (procesul de crestere + existenta sau inexistenta unei disfunctii biologice), extindem si adaptam valorile primite, transformandu-le la nivel psihologic, in functie de temperament si personalitatea in formare. Ceea ce creem drept adevaruri pentru noi insine si lumea noastra timpurie, ni le asumăm ca adevaruri pentru oameni in general, pentru prieteni, familie si lume in ansamblu.

Crestem, imbatranim si ne miscam prin viata ca si cum am stii raspunsurile, cand in realitate, psihologic vorbind, stim numai realitatea noastra (propriile perceptii si alegeri personale).

„Daca antrenamentul nostru (Adler, 1924a şi Freud, 1928) si antrenamentul de sine (Seif & Zilahi, 1930) ar fi fost indeajuns de larg si de consensual si ne-ar fi expus la destule, “realitatea” noastra s-ar potrivi indeaproape cu realitatea altora.” Prin antrenament ar fi indicat sa intelegem termenii de experienta si de „realitate”, care reprezinta „logica privata” in acceptiunea adleriana. Cu alte cuvinte daca parerile personale se potrivesc cu cele ale altei persoane sau a mai multora, atunci discutam de consens, deci logica privata devine consensuala. In termeni adlerieni, logica privata are regulile si presupunerile ei, care sunt numai si numai ale persoanei in cauza. Insă exista si conceptul de bun simt comun. Adica gândirea personala combina perceptiile si conceptiile astfel incat exista destul loc pentru conceptiile si perceptiile altora. Unele perceptii si conceptii sunt comune prin faptul ca discutam despre oameni, altele prin faptul că impart acelaşi timp, loc şi cultura (atentie la cele întamplatoare). Aceasta formeaza baza limbajului nostru comun, a culturii si perspectivei noastre globale. Suntem separati si totusi legati unul de celalalt, cu lumile noastre personale ce se suprapun pentru a creea lumi comune. Cu cat mai mare este suprapunerea, cu atat mai mari sunt sansele adaptarii cu “succes”.

Cu totii avem o „logica privata” care este diferita de logica altor persoane. Este o parte a conditiei omenesti. Asa cum observa Thoreau (1854/1991), “Daca omul nu pastreaza pacea cu ai sai companioni, poate ca o face deoarece asculta alt tobosar.” Toti avem bun simt comun, abilitatea de a gandi in comun cu altii si de a imparti o perspectiva consensuala a vietii si cerintelor ei. Pentru a inţelege aceste harti, aceste planuri arhitecturale ale existentei, este nevoie sa le exploram detaliile instructiunilor. Detaliile instructiunilor se numesc convingeri. Dar despre acest al doilea concept adlerian voi vorbi intr-un articol separat.

Psihoterapeut Silvia Souca
10.03.2019